e-Customs
NCTS5-RO

Sistemul NCTS5-RO devine operațional la data de 17 mai 2024, ora 14.00

 

Având în vedere faptul că sunt necesare operațiuni de natură tehnică de mare complexitate, vă comunicăm că trecerea de la sistemul NCTS4-RO la noul sistem NCTS5-RO impune o serie de măsuri organizatorice privind declararea mărfurilor, stabilite după cum urmează:

Data de 15 mai 2024 până la ora 08.00

Până la acest moment, operatorii economici și lucrătorii vamali încă pot efectua teste pentru declarațiile vamale de tranzit în cadrul sistemului NCTS5-RO. După această perioadă, sistemul NCTS5-RO nu va mai fi disponibil pentru teste înainte de lansare.

Data de 16 mai 2024 până la orele 14.00

Până la această dată/oră operatorii economici mai pot depune declaraţii vamale de tranzit în sistemul NCTS4-RO. Ulterior acestei date/ore, sistemul NCTS4-RO nu va mai fi disponibil operatorilor economici pentru completarea/depunerea declarațiilor vamale de tranzit, indiferent de modalitatea de conectare.

Declaraţiile de tranzit nefinalizate în NCTS4 vor fi finalizate conform Planului de asigurare a continuității activității, prevăzut în Normele tehnice privind aplicarea regimului de tranzit unional/comun, aprobate prin OPANAF 1893/2016.

În perioada 16 mai 2024, orele 14.00 - 17 maí 2024, orele 14.00, operatorii economici au posibilitatea să depună declarații vamale de tranzit în procedură de rezervă, conform Planului de asigurare a continuității activității, prevăzut în Normele tehnice privind aplicarea regimului de tranzit uníonal/comun, aprobate prin OPANAF 1893/2016.

Data de 17 mai 2024, orele 14.00

Începând cu această dată/oră sistemul NCTS5-RO devine operațional și obligatoriu de utilizat în toate birourile vamale din România pentru depunerea și procesarea declarațiilor vamale de tranzit.

 

Noul sistem de declarare în tranzit NCTS5-RO

 

În prezent, la nivelul Autorităţii Vamale Romane se află în derulare proiectul ”Servicii de dezvoltare software pentru pentru implementarea NCTS-RO faza 5 și AES-RO”.

Sistemul NCTS5-RO intră în producție la data de 15 mai 2024 și înlocuiește actualul sistem. NCTS4 va mai putea fi utilizat doar pentru procedura de cercetare pentru declarațiile de tranzit emise până la data de 15 mai 2024.

 

Noutăți în cadrul sistemului NCTS5-RO:

 

- Rubricile declarației de tranzit sunt înlocuite cu ”Elementele de date ale declarației” conform celor prevăzute în Anexa B și sunt structurate pe 3 paliere:

MC – Master consigmnement (trimitere principală)

HC – House consignement (trimitere de casa)

HI – Good item (articolul de mărfuri)

- Declarația de tranzit poate să țină loc de sumară de intrare (ENS) și de sumară de ieșire (EXS);

- Declarația de tranzit va avea atașate documente în format electronic: pdf, bpm, jpg;

- Posibilitatea transmiterii declarației pre-depuse înaintea prezentării mărfurilor la biroul vamal (cu maxim 30 zile înaintea prezentării). În cadrul acestui termen, declarația se poate corecta/modifica de către operatorul economic de câte ori este necesar;

- Sigiliile speciale vor fi validate și se va ține evidența utilizării lor într-o bază de date cu sigilii. Aceste sigilii vor fi introduse de operatorii economici autorizați în procedura simplificată să utilizeze sigilii speciale.

- Biroul de incidente – în cazul unui incident pe parcursul transportului, orice birou vamal poate deveni birou de incidente pentru a introduce în sistem noile informații în vederea transmiterii acestora în timp real către birourile vamale implicate în transport;

- Biroul de ieșire pentru tranzit (ieșire din zona de securitate) - La sosirea mărfurilor la frontieră, NCTS efectuează automat analiza de risc națională și în funcție de rezultatul acesteia, permite sau nu ieșirea mărfurilor din zona de securitate (dacă ieșirea nu este permisă, acest birou devine birou de destinație).

- Operatorul economic la destinație - atunci când transportul ajunge la destinație operatorul economic la destinație (comisionar vamal/depozitar în procedura normală sau destinatar agreat în procedură simplificată) trimite mesajul „Notificarea de sosire” (IE007) la Biroul de Destinație. În cazul în care nu există un operator economic la destinație (de ex: biroul vamal de destinație este un birou vamal de frontieră și nu se schimba modul de transport) notificarea de sosire este transmisă manual de către lucrătorul vamal de la Biroul de destinație.

- Procedura de cercetare se va efectua în NCTS5-RO, adresa de informare către titular va fi transmisă automat de sistem, iar titularul va avea posibilitatea să răspundă tot în aplicație, prin urmare confirmarea operațiunilor se va putea realiza mai rapid și garanția depusă va putea fi eliberată și soldul reîntregit într-un timp mai scurt;

- Declarația de tranzit nu se va mai tipări și nu se va mai prezenta la biroul de plecare de către titular sau reprezentant, ea va fi transmisă doar în aplicația NCTS5-RO și va fi semnată electronic. Potrivit OUG 38/2020, Autoritatea Vamală Română are obligația de a implementa în noile sisteme IT de declarare, funcționalitatea de a primi declarații semnate de către declaranți/reprezentanți/titulari de tranzit cu semnatură electronică calificată.

În acest scop, pentru a respecta principiile digitalizării şi pentru a urma standardele de securitate, vă aducem la cunoștință faptul că declarațiile se vor transmite în noile sisteme de declarare semnate cu semnatură electronică;

- Nu va mai trebui tipărit documentul de însoțire (TAD) decât în perioada tranzitorie, către țările NCTS4; după această perioadă, documentul nu se mai tipărește, iar la biroul vamal de destinație va trebui prezentat doar MRN-ul declarației sub diferite forme;

- Eliberarea în tranzit se va realiza automat dacă în cadrul analizei de risc nu a fost identificat un profil de risc și garanția a fost înregistrată cu succes, prin urmare se reduce timpul de prelucrare și eliberare a declarației de tranzit;

- NCTS5-RO se va interconecta cu sistemul de export AES și cu depozitarea temporară TSD/PN, astfel informațiile se vor transmite mai rapid între sisteme;

 

- Precizăm că, în Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/2879 a Comisiei din 15 decembrie 2023 de stabilire a programului de lucru referitor la dezvoltarea și instalarea sistemelor electronice prevăzute în Codul vamal al Uniunii este prevăzută o perioadă în care se aplică măsuri tranzitorii până la data la care toate statele membre vor utiliza noul sistem NCTS5, cu toate funcționalitățile. Prin urmare, de la data la care România intră în NCTS5 și până la data de 21.01.2025 (când se încheie perioada tranzitorie), se aplică anumite reguli și condiții specifice care sunt detaliate în tabelul privind completarea declarației de tranzit, disponibil pe site-ul Autorității Vamale Române.

 

Componenta UMG

Prin UMG se asigură accesul operatorilor economici la noile sistemele naționale de declarare (AES, NCTS5, SNI, TSD-PN, etc), înlocuind modalitatea actuală bazată pe eliberarea unei autorizații pentru acces la sistemele IT. În UMG se vor înregistra toți operatorii economici, inclusiv cei care astăzi sunt înregistrați și utilizează sistemul NCTS4-RO.

Acest modul oferă unui operator economic, implicat în operațiuni vamale, posibilitatea de a-și gestiona angajații, utilizatori ai sistemelor IT de declarare (va fi eliminată interacțiunea cu administratorii de sistem din cadrul birourilor vamale).

Pentru utilizarea sistemului NCTS5-RO, este necesar ca în UMG să se înregistreze TOȚI operatorii economici care vor depune declarații de tranzit unional/comun sau carnete TIR la biroul de plecare, respectiv titularii regimului (dacă aceștia depun direct declarațiile în aplicație) sau, reprezentanții desemnați de aceștia.

În același timp în ceea ce privește fluxul la biroul de destinație, este necesar ca în UMG să se înregistreze TOȚI operatorii economici care vor transmite notificarea de sosire, prin care informează autoritatea vamală asupra sosirii mărfurilor la biroul vamal sau în orice alt loc desemnat sau aprobat și punerea mărfurilor la dispoziția acestui birou vamal pentru a efectua controale vamale.

Pentru aplicația NCTS5-RO sunt avute în vedere următoarele calități, pentru care se poate solicita accesul:

- Titular al regimului de tranzit unional/comun – sunt operatorii economici care au o garanție (globală/izolată) și care completează și transmit în nume propriu declarația de tranzit în aplicație;

- Reprezentant – operatorii economici (comisionari în vamă sau alți operatori care au contract de reprezentare cu titularii de tranzit) care solicită acces pentru a putea completa și transmite declarații de tranzit pentru titularii pe care îi reprezintă;

Notă: În secțiunea destinată Reprezentant-ului dacă se bifează DA se vor încărca copie a autorizației de comisionar în vamă sau contract reprezentare cu un titular tranzit.

- Transportator TIR - sunt transportatorii care au carnete TIR și care completează și transmit în nume propriu, datele din carnet în aplicație;

- Trader la destinație – destinatarul mărfurilor/destinatarul agreat/depozitarul care preia mărfurile/comisionarul în vamă sau reprezentantul vamal/ destinatarul agreat – la care se prezință mărfurile și care informează autoritatea vamală în legătură cu sosirea mărfurilor la biroul vamal, în orice alt loc desemnat sau aprobat și punerea mărfurilor la dispoziția biroului de destinație pentru a efectua controale vamale;

Dezvoltator aplicație IT - operator care are o aplicație proprie, capabilă să realizeze schimb de mesaje system-to-system cu NCTS5-RO, pe care o va pune la dispozitia altor titulari de regim.

- Garant -societate garantă care a eliberat angajamente de garantie globală și care solicită acces pentru a vizualiza informații privind utilizarea garanției.

 

Un aspect foarte important îl reprezintă selectarea de birouri vamale; este necesar ca în UMG, după crearea utilizatorilor, administratorii firmelor să le asocieze birourile vamale unde se vor depune declarații vamale/ notificări, etc.

 

Prin prezenta vă aducem la cunoștință faptul că, din motive obiective care țin de dezvoltarea sistemelor AES-RO/NCTS5 RO, precum și a componentelor cu care se interfațează acestea, intrarea în producție a sistemelor va avea loc după cum urmează:

- sistemul de declarare la export AES-RO          11 martie 2024

- sistemul de declarare la tranzit NCTS5 RO      15 mai 2024

Totodată, vă recomandăm ca operațiunea de înregistrare a utilizatorilor actuali ai ECS si NCTS4 în UMG (Sistemul de Gestiune al Utilizatorilor) să continue, astfel încât să dispuneti de conturile de utilizator, pentru a obtine acces la noile aplicatii.

Vă aducem la cunoștintă că este recomandat sa dispuneti de testarea aplicatiilor si sa ne semnalati orice disfuncționalitate la adresele de mail:

  1. - aestestare@customs.ro
  2. - ncts5testare@customs.ro
  3. De asemenea, având acces la sistemele AES-RO și NCTS5-RO, aspectele semnalate de utilizatori în urma testării vor putea fi luate în considerare și modificate până la data lansării în producție.